Sorin Cârțu recunoaște că CS U Craiova îl vrea pe Mirel Rădoi. „Va fi antrenor al acestei echipe, mai devreme sau mai târziu!”

Sorin Cârțu recunoaște că CS U Craiova îl vrea pe Mirel Rădoi. „Va fi antrenor al acestei echipe, mai devreme sau mai târziu!”
  • Publicat:

Sorin Cârțu, președintele formației CS U Craiova, a vorbit despre posibilitatea ca Mirel Rădoi să ajungă pe banca tehnică a oltenilor, iar acesta recunoaște că există interes pentru selecționer.

Cristiano Bergodi a ajuns la un acord cu oficialii lui CS U Craiova pentru rezilierea contractului, iar locul acestuia a fost luat de Corneliu Papură, dar nu pentru foarte mult timp.

Oltenii sunt în căutarea unui înlocuitor pentru Cristiano Bergodi și susțin că în acest moment nu își permit să îl oferteze pe Mirel Rădoi, dar că ar fi făcut acest lucru care era posibil.

Sorin Cârțu recunoaște că CS U Craiova îl vrea pe Mirel Rădoi

„Va fi antrenor al acestei echipe, mai devreme sau mai târziu”, a spus Sorin Cârțu, despre Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României.

„În comunicat se explică destul de clar. Fiecare înţelege ce vrea, noi nu obligăm pe nimeni să creadă altceva. Rădoi este antrenorul naţionalei şi nu ştiu dacă e bine să vorbim noi despre Rădoi sau de un alt antrenor la momentul asta. Rădoi are de disputat cele trei partide cu naţionala, cum să vorbim despre un antrenor care aparţine altei asociaţii sau Federaţiei?

Noi nu ne putem permite să-l ofertăm pe Rădoi la momentul acesta, dacă s-ar fi fost posibil acest lucru, am fi făcut ofertă clară să vină Rădoi. Este un fost fotbalist care şi-a făcut datoria, un antrenor tânăr care arată perspectivă majoră şi mie îmi place de Rădoi”, a declarat Sorin Cârţu pentru Telekom Sport.

Sorin Cârțu, laude pentru Mirel Rădoi

Mai mult, Sorin Cârțu a comentat și în legătură cu relația pe care o are cu Mirel Rădoi, iar președintele lui CS U Craiova are numai cuvinte de laudă la adresa selecționerului echipei naționale a României.

„Cum aş putea eu să vorbesc despre Rădoi altfel decât să-l elogiez? Eu l-am promovat la Extensiv, am o relaţie apropiată de el. Cât sunt eu aici ca preşedinte, va fi antrenor al echipei acesteia, mai devreme sau mai târziu, vedem timpul le va rezolva. Nu sunt eu cel care decide venirea lui Rădoi la Craiova 100%, e interesul dacă şi-l manifestă patronatul, consiliul de administraţie.

Consider că e mult mai adecvat şi mai aplecat spre meseria asta de antrenor decât de selecţioner. E prea tânăr pentru poziţia respectivă şi un selecţioner care trebuie să apară la o echipă e după un număr de ani, 50 de ani, sute de meciuri antrenate, multă experienţă, să o pui în slujba naţionalei”, a adăugat preşedintele vicecampioanei României.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×